AcasaSfatul mediculuiSindromul metabolic

Sindromul metabolic

Sindromul metabolicFactor de risc cardiovascular.
Sindromul metabolic reuneste o serie de alterari metabolice independente ce implica un risc cardiovascular crescut prin initierea si perpetuarea procesului de ateroscleroza.
Caracteristicile generale ale pacientilor cu sindrom metabolic sunt:

  • dispozitia anormala a tesutului adipos in organism, obezitatea abdominala, de tip central sau android fiind o conditie obligatorie pentru diagnostic
  • prezenta si gradul acesteia se evidentiaza prin masurarea circumferintei abdominale(>94 cm la barbati si >80 cm la femei);
  • rezistenta la insulina – o glicemie a jeun >100mg/dl;
  • dislipidemia de tip aterogen cu valori crescute ale trigliceridelor serice(>140mg/dl) si valori scazute ale HDL-colesterolului (<40 mg/dl la barbati si <50 mg/dl la femei), cresterea apolipoproteinei B , prezenta particulelor de LDL mici si dense si a particulelor mici de HDL;
  • tensiunea arterial crescuta >130/85mmhg;
  • statusul proinflamator recunoscut clinic prin cresterea proteinei C reactive.

Sindromul metabolic constituie un factor major de risc atat cardiovascular cat si pentru diabetul zaharat.
Prezenta sindromului metabolic creste mortalitatea coronariana de aproape patru ori, mortalitatea cardiovasculara totala de pana la trei ori si mortalitatea generala de 1,5 ori. S-a constatat ca circumferinta abdominal crescuta se asociaza cu cresterea mortalitatii cardiovasculare chiar si la personae cu greutatea corporala in limite normale. Tratamentul sindromului metabolic consta in masuri farmacologice (medicatie hipolipemianta, hipoglicemianta, antihipertensiva, de reducere a excesului ponderal) si mai ales in masuri nonfarmacologice(schimbarea stilului de viata, dieta, exercitiu fizic).

Combaterea sedentarismului, optimizarea stilului de viata, renuntarea la fumat si la consumul de alcool, tratamentul dislipidemiei aterogene cu scaderea LDL-colesterolului sub 100mg/dl la pacientii cu risc cardiovascular moderat si sub 70mg/dl la pacientii cu risc crescut), atingerea si mentinerea greutatii ideale, controlul glicemiei si al tensiunii arteriale(<140/90mmhg, respectiv <130/80mmhg la pacienti diabetici si cei cu afectare renala) sunt masuri ce pot induce reversibilitatea sindromului proaterogen daca sunt riguros aplicate si mentinute pe termen lung.

Studiile arata ca interventia asupra stilului de viata pe o perioada de 3 ani conduce la scaderea prevalentei sindromului metabolic cu 38% si a obezitatii abdominal cu 52%.
Aceste rezultate au fost obtinute prin scarere moderata in greutate(5%) , activitate fizica moderata (30 minute zilnic), reducerea aportului total de grasimi(sub 30% din aportul caloric zilnic),reducerea grasimilor saturate (sub 10%), cresterea aportului de fibre (peste 15g/1000kcal) in alimentative.

Nu in utimul rand, pentru o functionare optima, organismul nostru are nevoie de o hidratare optima. In acest sens recomandarea consta in evitarea bauturilor cu continut crescut in carbohidrati si consumul unei cantitati de cel putin 2 litri pe zi de apa pura.Preventia si tratamentul sindromului metabolic este o munca de echipa ce necesita colaborarea intre cardiolog, nutritionist-diabetolog, endocrinolog, dietetician si kinetoterapeut.

Felicitare